Depresia este o problemă mentală foarte frecventă care trebuie identificată din timp
şi tratată corespunzator. Evaluarea depresiei este o activitate clinică
importantă.
Depresia
este altceva decât o stare de tristeţe. Spre deosebire de tristeţe, depresia deteriorează marcant relaţiile sociale
şi activităţile profesionale.
Depresia
este o problemă mentală foarte frecventă, atât pentru adulţi, adolescenţi, cât
şi pentru copii. Severitatea ei poate varia de la câteva simptome uşoare,
precum stări de tristeţe, iritabilitate, pierderea energiei şi a poftei de
mâncare, până la simptome severe, persistente precum dificultate de
concentrare, oboseală cronică, izolare de ceilalţi, sentimente de disperare şi
chiar gânduri de suicid. De asemenea, trebuie remarcat că sunt multe persoane
care prezintă niveluri subclinice ale tulburărilor psihologie, dar care pot
avea niveluri semnificative ale depresiei.
Ne referim aici la persoanele care
s-ar putea să se confrunte cu unul sau mai mulţi stresori specifici sau cu
evenimente de viaţă majore, cum sunt divorţul, separarea, pierderea locului de
muncă, probleme financiare, abuz de substanţe, probleme medicale, conflict
familial, pierderi personale sau alte probleme şi dezamăgiri. Depresia se
exprimă foarte diferit de la individ la individ, dar întotdeauna are costuri
semnificative pentru cel afectat. Când
oamenii sunt cuprinşi de depresie, mintea lor este copleşită de gânduri negre,
distorsionate despre propria persoană şi lumea înconjurătoare.
Episoadele depresive majore sunt tratabile la 70–80% dintre bolnavi. Medicul psihiatru trebuie să integreze farmacoterapia cu intervenţiile psihoterapeutice acordate de psiholog. Dacă medicul priveşte tulburările de dispoziţie ca datorându–se, în esenţă, unor probleme psihodinamice, ambivalenţa sa faţă de utilizarea medicamentelor poate să aibă drept rezultat un răspuns nefavorabil, noncomplianţă şi, probabil, dozaj inadecvat pentru o perioadă prea scurtă de tratament. Pe de altă parte, dacă medicii ignoră nevoile psihosociale ale bolnavului sau daca chiar bolnavul insusi ignora problemele sale psihologice si sociale, rezultatul farmacoterapiei poate să fie compromis.